Reportaj Gândul: RULETA PE AUTOSTRADĂ. Compania de drumuri: A1 este găurită pe 87 la sută din suprafață

Publicat: 22/08/2012, 21:13
Actualizat: 28/09/2018, 07:01

Prima și încă singura autostradă din România care face legătura între două localități importante, București – Pitești (A1) poate fi considerată aproape impracticabilă, ținând cont că doar 13% din lungimea ei nu trebuie reabilitată.

gândul vă prezintă un reportaj despre starea autostrăzii finalizate la începutul anilor ’70 dar și planurile actuale ale Transporturilor în ceea ce privește reabilitarea ei.

Gropi de 80 de cm lungime, 40 lățime și 8 adâncime

Mașinile mai mici apucă să le ocolească, însă tirurile și camioanele le înfruntă pieptiș. Sunt vreo zece gropi, care se întind una după alta pe o porțiune de 50 de metri de-a lungul autostrăzii. În sensul dinspre București spre Pitești drumul este destul de prost chiar de la ieșirea din Capitală. Din loc în loc mașina se scutură trecând peste numeroasele petice. La kilometrul 18, însă, trebuie să ții bine de volan. Cele zece gropi se înșiruie una după alta, iar asfaltul care le separă s-a crăpat și el serios și amenință să se transforme într-o crăpătură care se va întinde pe zeci de metri, dacă nu intervine nimeni.

Automobilele continuă să vină unul după altul cu viteză mai mult peste limită decât legală. Cine apucă să vadă gropile smucește de volan cât să nu depășească prima bandă, dar nici să-și pună inutil la teste suspensiile.

Pe șoferii de Tir, în schimb în vezi încetinind cât de cât și strângând din dinți. Remorca se zdruncină serios peste această porțiune, clătinându-se apoi în stânga și în dreapta chiar și când asfaltul devine mai neted.

Mai grav este că, ori de câte ori un vehicul de mare tonaj trece prin gropi, bucăți mai mici sau mai mari de asfalt se desprind din gropile care amenință să se transforme într-un șanț lunguieț și continuu.

Cât de periculoase sunt însă gropile? Putem judeca în centimetri. Cu ajutorul unei rulete am măsurat 80 de centimetri de groapă în lung, 40 în lat și 8 centimetri în adâncime. Nu era nici cea mai mică și adâncă, dar nici cea mai mare…

Din 109 kilometri, 95 trebuie reabilitați

În momentul de față din cei 108,98 de kilometri de autostradă, cât are București-Pitești, trebuie reabilitați nu mai puțin de 95,48 de kilometri, după cum a declarat pentru gândul Liviu Costache, director general al Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR). Asta înseamnă că doar aproximativ 13% din autostrada finalizată la începutul anilor ’70 este practicabilă în condiții bune.

„Pentru autostrăzi, unde intensitatea medie zilnică anuală (în vehicule fizice) este mai mare de 16.000 de vehicule, durata normală de funcționare este de patru ani, după care este nevoie de reabilitări. Acestea nu s-au făcut în termen, din lipsă de alocări bugetare”, ne-a declarat Costache.

Traficul mediu zilnic pe București-Pitești (A1) este de peste 22.000 de vehicule, cea mai recentă operațiune de reabilitare fiind efectuată în 2006, pe o porțiune de 36 de kilometri, operațiune care a costat atunci 116 milioane de lei.

Administratorul A1 este chiar CNADNR, prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri București. Întreținerea este executată, printr-un contract de întreținere multianuală de către firma Straco Grup S.R.L. Pentru anul acesta s-au alocat circa 10 milioane de euro în vederea reabilitării.

Pe A1 se vor plomba gropi cu o suprafață de 150.000 de mp

Conform informațiilor furnizate gândul de către CNADNR, anul acesta ar trebui turnate covoare asfaltice pe o suprafață totală de circa 300.000 de metri pătrați, cam cât suprafața desfășurată a Casei Poporului. În programul de întreținere era prevăzută turnarea de covor asfaltic pe 570.000 de metri pătrați, din care 274.000 au fost turnați anul trecut.

O mare parte dintre gropi vor fi însă doar „peticite”. Conform aceluiași program vor fi plombate gropi cu o suprafață totală de 152.000 de metri pătrați, adică de două ori mai mare decât a celui mai mare mall din România, inaugurat acum un an, care are o suprafață închiriabilă de 80.000 de metri pătrați. Se vor înlătura, de asemenea, denivelări și făgașe pe o suprafață de 24.000 de metri pătrați. Nici situația drumurilor naționale (DN) nu este mult mai bună. Dacă doar 13% din A1 nu necesită reabilitări, în cazul DN-urilor procentul este 61,15%, respectiv din cei aproximativ 15.500 de kilometri trebuie reabilitați nu mai puțin de 9.588 de kilometri, conform estimărilor CNADNR. Directorul general al companiei a precizat pentru gândul că „suma necesară (pentru reabilitare) este în analiză”.

Boagiu, amintiri neplăcute cu reabilitarea A1

Unul dintre cele mai mari scandaluri privind lucrările la A1 a avut loc în 2000, când minstrul Transporturilor era Anca Boagiu, cea care ocupă această funcție și acum. Boagiu a preluat atunci mandatul de la actualul președinte Traian Băsescu, cel care care părăsit atunci ministerul de restort pentru funcția de primar al Capitalei. În 2000 s-a finalizat proiectul de reabilitare a autostrăzii A1, licitația fiind câștigată cu doi ani în urmă (în mandatul Băsescu) în 1997 de către consorțiul italian Federici Astaldi Todini Italia (FAT), care s-a angajat să termine proiectul în 22 de luni în schimbul a 27 de milioane de euro.

Inaugurarea lucrării a avut loc în toamna lui 2000, panglica proiectului de reabilitare fiind tăiată de Anca Boagiu (mandatul Ancăi Boagiu la Transporturi a fost din 27 iunie până în 28 decembrie 2000). Lucrarea a costat însă, în final, de circa patru ori mai mult decât prețul inițial, constructorii oferind o garanție de doar 12 luni, respectiv cât jumătate din durata reabilitării. În scurt timp, între kilometrii 20 – 40, dinspre București, au început să se desprindă, aproape la simpla atingere, bucăți întregi de strat asfaltic.

„Regii asfaltului” se bat în oferte să construiască autostrăzi

CNADNR a anunțat marți seară că a primit 15 oferte pentru construcția autostrăzii Nădlac-Arad, de 38,8 kilometri, estimată să coste 993 de milioane de lei. Autostrada a fost împărțită în două tronsoane, unul de 22,2 kilometri, estimat la 486 de milioane de lei, fără TVA, pentru care s-au depus șapte oferte, și unul de 16,6 kilometri, estimat să coste 506 milioane de lei, pentru care s-au depus opt oferte. Printre consorțiile de firme care au depus oferte se numără și Romstrade – MonteAdriano – Donrep Construct.

Compania Romstrade este controlată de Nelu Iordache, cunoscut pentru numărul mare de contracte pe care le-a avut cu statul în domeniul infrastructurii. În al doilea se regăsește numele unui alt „rege al asfaltului”, Dorinel Umbrărescu, cel care deține firma Spedition UMB, liderul consorțiului UMB-Tehnostrade Carena, care și-a depus oferta de construcție a acestui sector alături de alte șase consorții și o companie, Alpine.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
"Următoarele două luni sunt periculoase. Este un risc de război mondial". Avertismentul ministrului de Externe...
Fiii lui Silviu Prigoană nu pot face succesiunea. Care este motivul + acuzații grave din...
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
Cine ar putea intra în turul II după confruntarea dintre candidați ANALIZĂ
Imagini sfâșietoare de la mormântul Andreei Cuciuc. Ce a apărut în cimitir, la câteva ore...
Biden e de acord să dea Ucrainei mine antipersonal. Ambasada SUA la Kiev, avertizată despre...
„Pentru prima dată în istorie”, Ucraina a lovit o instalație militară de pe teritoriul Rusiei...
Adriana Bahmuțeanu pune tunurile pe văduva lui Prigoană! Ce acuzații grave îi aduce: ”Are trei...
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: cum...
Ninsori în aproape toată ţara începând de joi. La Bucureşti vom avea parte de zăpadă...
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
Un nou tronson al Autostrăzii Moldova A7 se deschide astăzi! Drumul va face legătura între...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Începe licitaţia pentru construcţia celui mai dificil lot al secţiunii montane a A8. Anunţul ministrului...
Structura IMENSĂ găsită pe fața ASCUNSĂ a Lunii
Permis auto confiscat! Decizie fără excepții pentru 30 zile. Șoferii se reclamă între ei
Bahmuțeanu l-a visat pe Prigoană. Ce mesaj i-ar fi transmis fostul soț
Ce diagnostic a primit Florin Niță după accidentarea de la meciul România – Cipru. Portarul...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
VIDEO Daniela Iliescu este gravidă cu al doilea copil! Culiță Sterp și partenera lui au...
VIDEO Momente de fericire pentru Babasha. Artistul, tată pentru prima dată: "Mi-a adus la realitate...
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
O companie a realizat primul zbor civil supersonic de la Concorde încoace